Cititul, dar mai ales scrisul, sunt activități terapeutice: ele ne aduc împreună cu noi înșine atunci când nu ne mai suntem prieteni. Sunt modalitatea naturală de a striga în tăcere, sunt bucuria de a plânge suspinând sau explodând în țipăt. Când scriitorul se întâlnește cu cititorul, când acesta din urmă adulmecă dâra gândurilor celui care a avut curajul și fericirea eliberatoare de a se arăta lumii, pare că, după un drum lung, ai ajuns acasă.
Prof. Dr. Monica Buhai