Nota editorului

Lilia intră în aceste pagini ca un copil aflat în pragul unei transformări. În jurul ei se strâng, de la primele rânduri, oboseala, împotrivirea, lacrimile, dorința de a renunța și, în același timp, chemarea tăcută către o formă mai înaltă de disciplină și de încredere în sine. De aici pornește adevărata forță a acestei cărți: din felul sincer în care surprinde nașterea unei voințe. Cititorul nu asistă la desfășurarea liniară a unui talent deja confirmat, ci la formarea lentă a unui caracter, prin exercițiu, conflict interior și reluare neobosită.

Sorobanul ocupă în această poveste un loc esențial. Ca abac japonez folosit în aritmetica mentală, el cere viteză, precizie, concentrare și stăpânire de sine. Dar sensul lui depășește aici exercițiul tehnic. În adâncul cărții, sorobanul devine o școală a răbdării și a ordinii lăuntrice. Sub mișcarea repetată a bilelor se așază, treptat, o altă ordine: aceea a inimii, a voinței și a curajului de a merge mai departe chiar și atunci când renunțarea pare mai ușoară. Titlul cărții exprimă tocmai această transfigurare: dincolo de cifre, începe adevărata devenire.

În centrul acestei deveniri se află relația dintre mamă și fiică. Cartea o surprinde fără dulcegării și fără podoabe inutile. Mama nu este doar sprijinul discret din fundal, ci forța vie care ține drumul deschis atunci când totul pare să se închidă. Ea vede în Lilia ceea ce copilul încă nu poate vedea despre sine. Înțelege că un dar neîngrijit se poate risipi și că iubirea autentică nu se reduce la alinare, ci cere uneori fermitate, răbdare și fidelitate față de o promisiune pe care celălalt nu o înțelege încă. Aici stă una dintre frumusețile profunde ale cărții: în felul în care transformă dragostea maternă într-o formă de veghe și de construcție interioară.

Cartea atinge astfel o temă dintre cele mai actuale, fără să devină tezistă. Într-o lume care oferă copiilor tot mai multe forme de distragere și tot mai puține exerciții ale răbdării, alegerea efortului devine aproape o probă de caracter. Lilia trăiește această tensiune din plin. Ea ar vrea, uneori, confortul celorlalți copii, libertatea lipsită de obligații, prezentul fără povara unei pregătiri continue. Mama îi opune nu o ambiție rece, ci credința că drumul adevărat al copilului nu se construiește numai din dorințe imediate, ci și din depășirea lor. De aceea, Sorobanul inimii este și o carte despre educație în sensul cel mai profund al cuvântului: nu instruirea unui talent, ci formarea unei ființe capabile să se adune pe sine.

Sacrificiul se oglindește în desfășurarea vieții de zi cu zi: bani calculați cu grijă, renunțări discrete, oboseală, refuzuri, temeri, drumuri făcute cu speranța că vor deschide ceva mai mare. Mama poartă aproape singură această povară și tocmai de aceea reușita copilului nu poate fi citită niciodată ca simplă izbândă individuală. În spatele fiecărei trepte urcate se simte munca nevăzută a celei care a ales să creadă înainte ca rezultatele să confirme ceva. Din acest punct de vedere, cartea dobândește o rezonanță care depășește cazul particular: ea vorbește despre toate acele destine fragile care au nevoie, la început, de credința neclintită a altcuiva pentru a putea prinde formă.

Brașovul și Dubaiul dau acestei istorii punctele ei de maximă intensitate, dar nu le epuizează sensul. Brașovul aduce prima mare confirmare, clipa în care munca începe să capete chip și în care copilul simte că efortul nu este zadarnic. Dubaiul ridică miza până la marginea fricii, a nesiguranței și a presiunii de a fi la înălțimea unui vis pentru care s-a plătit mult, în toate sensurile cuvântului. Și totuși, chiar în aceste momente de maximă tensiune, cartea rămâne fidelă adevărului ei interior: podiumul nu este centrul viu al poveștii, ci doar locul în care se vede, pentru o clipă, ceea ce s-a construit în tăcere.

Mutația esențială se produce atunci când Lilia începe să înțeleagă singură sensul drumului. Exercițiul încetează să mai fie doar răspuns la insistența mamei și devine răspuns la propria chemare. Frica nu dispare, dar capătă alt înțeles. Efortul nu se mai reduce la obligație, ci se transformă în alegere. Acesta este, de fapt, momentul cel mai important al cărții: clipa în care copilul trece de la rezistență la asumare, de la „nu mai pot” la conștiința că poate deveni mai mult decât credea. Acolo începe adevărata performanță, cea care nu se măsoară în diplome, ci în puterea de a nu te părăsi pe tine însuți.

Sorobanul inimii rămâne, în cele din urmă, o carte despre ordinea care se așază greu și frumos în interiorul unei ființe. Este povestea unei copilării puse la încercare, a unei mame care a înțeles că dragostea nu înseamnă doar protecție, ci și direcție, și a unei deveniri în care cifrele deschid un drum spre ceva mai adânc decât ele însele. Prin această dublă mișcare — rigoare a minții și maturizare a inimii — manuscrisul își câștigă emoția și noblețea. Iar Lilia devine, dincolo de numele unui personaj, chipul unei transformări care dă sens întregii cărți.

Vasile Poenaru

Mihaela Boghean

Sorobanul inimii