„CERCETĂTOR ÎNTRE VEACURI” – anevoioasa cale a cunoașterii – Cartea lui Adrian Grigore – „Cercetător între veacuri” – apărută la editura ePublishers și lansată la Târgul de carte Gaudeamus (noiembrie 2018) propune cititorului un demers profund și atent pentru înțelegerea condiției omului de știință în vremurile pe care le traversăm – printre și între veacuri; fictiunea romanului pendulează între timpul prezent și timpul istoriei. Problematica acțiunii este proiectată în moto-ul care deschide cartea: „Unde este înțeleptul? Unde e cărturarul? Unde este cercetătorul acestui veac? Au n-a dovedit Dumnezeu nebună înțelepciunea lumii acesteia?” (I Corinteni, 1,20). Având ca prim reper temporal evenimentele din 1989, autorul evocă aspecte semnificative din viața personajului principal – Cercetătorul – grăitoare pentru poziția cercetării științifice în societatea românească la cumpăna secolelor (munci agricole, mitinguri sindicaliste, manevre de obstrucționare a adevărului ș. a.). „Urgisit și încorsetat” în veacul trecut, „disprețuit și umilit” în acest veac, cercetătorul, angajat în aflarea adevărului, pare anacronic într-o societate care-și confecționează „adevăruri convenabile”; opresorii nu se schimbă odată cu vremurile. Narațiunea se „înfășoară” în jurul Turnului B – pilonul informației științifice, încoronat cu emblematicul atom gigant, cândva expresia orgolioasă a cercetării științifice. Împins de o mai veche dorință puerilă de a atinge atomul urias – exacerbare a esenței lumii materiale – Cercetătorul ajunge prin efracție în Turnul B, afectat de intemperiile unei ierni aspre.
Biblioteca – tezaurul informațional al cercetării – declanșează, datorită nefericitei accidentări a cercetătorului (alunecă pe scari și se lovește la cap), o adevărată călătorie inițiatică a personajului principal, în căutarea Adevărului. Acesta străbate veacurile, din anticul Ninive până în zilele noastre, intrând și ieșind din timp, ca în apele unor oglinzi paralele, în funcție de momentele de leșin sau de revenire în realitatea diurnă; aceasta se deformează sau se limpezește după repere temporale subiective. Contactul cu realitatea imanentă este menținut de prezența motanului Isac – martor discret al Istoriei. Planurile narațiunii se intersectează, timpul se dilată sau se contractă în strânsă legătură cu memoria afectivă a personajului principal. Pierderea contactului cu realitatea „obiectivă” conduce, în mod paradoxal la pătrunderea în profunzimea acesteia.
Călătoria inițiatică în spațiul asiro-babilonian, pe care o întreprinde personajul cărții, are ca finalitate salvarea informației – tăblițele ceramice ale bibliotecii din anticul Ninive – și, implicit, aflarea căii de cunoaștere a Adevărului. Dacă biblioteca antică este bine ascunsă, securizată, pentru a nu fi distrusă de avatarurile istoriei, biblioteca din Turnul B – corespondentă a celei din Ninive – este expusă perisabilității. Problema conservării informației deschide un larg câmp de reflecție. Mărturiile epocilor par a demonstra că suportul material de stocare a informației este din ce în ce mai vulnerabil. Oare digitalizarea ne pune la adăpost în fața acestei vulnerabilități?! Informația deschide calea spre cunoaștere, dar ea este, oare, suficientă? Adevărul despre Creație presupune mult mai mult!
Întâlnirea cu „părintele cercetător”, discuția de la schitul din pădure deschide cercetătorului orizontul spre adevărata cale de cunoaștere a Adevărului – îngăduința și ajutorul Creatorului în descoperirea Creației: „…cunoașterea și credința nu pot fi decât împreună… nu poți cunoaște fără să crezi… nimic nu am descoperi dacă Cel ce a creat toate nu ne-ar îngădui să o facem… Ceea ce ne-a fost dat să descoperim până acum prin rațiune, nu este decât o scânteie din uriașa vâlvătaie….” (vezi pag. 182 și următoarele). Desacralizarea cunoașterii științifice ne îndepărtează (paradoxal!) de Opera Creatorului: „Cercetătorii veacului cel nou vor trebui să readucă sacrul în știință. Altfel omenirea va sta la un fel de barieră care blochează drumul spre adevărata cunoaștere. Ne vom trufi când vom muta cu un pas mai încolo bariera, pe un drum al cărui capăt nu ne va fi dat sa-l ajungem niciodată…” Celebra frază atribuită lui Malraux pare, în acest context, argumentul unei revelații – „secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”. Cercetătorul „strivit între două veacuri” va trebui să pună „credința înaintea rațiunii, virtutea teologică înaintea minții scormonitoare”. Este o cale cât se poate de anevoioasă, dar singura adevărată care duce la esența și sensul cunoașterii; fără scânteia divină, înțelepciunea este nebunie, așa cum ne avertizează motto-ul cărții.
Pe lângă reale calități beletristice datorate construcției narative în planuri adiacente (uneori greu de urmărit de un cititor neavizat) și stilului fluent, cartea lui Adrian Grigore propune cititorului o problematică ce nu-l poate lăsa indiferent.
Ioana Varga