Minunat! Delicioasă turtiță! E una parfumată cu emoția călătoriei generice și condimentată cu de toate. Așa că am dat de sare, piper, mentă, miere și multe altele. Un pic de ardei iute pentru cum privești La Defence, ceva scorțișoară pentru Mont Saint Michel. Între toate sfârșitele și nesfârșitele, femeia-curcubeu stă agățătă de cer cu picioarele înfipte în pământ (o văd așteptând să ajungă la Sfintele Moaște și mi-e dragă fără un motiv clar). Femeia – curcubeu, o porție de meditație, o altfel de rugăciune. Binecuvântat omul conștient de mărimea propriilor resurse de uimire și curajos să se arate lumii așa cum este el, autentic, fericit sau nefericit! Eu cred în bucuria vieții și în povestea fără sfârșit. Sunt într-o dimineață de sâmbătă cu Mihaela violetă și mulțumesc Domnului și pentru darul acesta!

„Sfârșite și nesfârșite călătorii” este o veritabilă colecție de stări și gânduri, un autentic demers al reflexiv al oglindirii sinelui prin celălalt. Fiecare povestire echivalează narativele personale (profunde, revelatoare, absurde, dar deopotrivă relaxante și garnisite umoristic) cu ubicuul narativ al ”călătoriei”. Acest jurnal poate fi citit atât drept o colecție de memorii personale, cât și ca o colecție de experiențe universale (sau mai degrabă cu adresare universală), ce prefigurează o meta-arhivă identitară colectivă. Deși cartea se construiește pe o stilistică „j.d. salinger-iană”, semantica transformării este lăsată în planul secund. Primordială este devenirea, sau punctul din care narativul nu mai este constrâns de un „sfârșit”. Lăsând deoparte mizele epistemice, sunt convins că „Sfârșite și nesfârșite călătorii” va genera un „catcher-cult” propriu – al detașării umoristice, al toleranței și acceptării, al empatiei și respectului; fie al nostru cu noi înșine, fie al nostru cu noi ceilalți.